The Strangest Day Ever


1 octombrie. Am ajuns în Mures într-o sâmbata însorita. Timp de patru ore am cautat un purice din cei x purici-locuitori ai orasului. Îl cautam cu mare interes, dintr-o curiozitate acumulata în 17 ani. Si culmea, l-am si gasit! La revolutie, iubitul meu Razvan, s-a mutat din Ciuc la Mures. Ai mei nu ai mai tinut legatura cu ai lui, dar eu, m-am gândit mereu la baiatul dezordonat, murdar, cu alunita pe fata. Am visat acesti ani la revederea cu el. Când ma gândeam la copilarie îmi aminteam de razvan si... ma apuca nostalgia si semnul mare de întrebare: o sa-l mai vad vreodata pe cel cu care m-am jucat prima oara de-a mama si de-a tata?... Iar într-o zi de 1 octombrie, o zi oarecare din calendar... am cauat o strada, am dat niste telefoane si... m-am întâlnit cu el. Norocul meu, sau al lui, nu stiu înca... Dupa 17 ani, în fata mea, trebuia sa apara un Razvan. Opreau zeci de masini lânga mine, la locul stabilit pentru întâlnire. 

Câte emotii m-au trecut pâna sa vina! Câte gânduri!... La un moment dat am vrut chiar sa fug si sa las misterul mister pentru toata viata. De ce sa racolesc trecutul? La ce o sa ma ajute asta? Doar o sa bifez un vis de pe o hârtie si mai încolo... ce?!... Mi-era ciuda pe mine, ca m-am lasat dusa de o parte din mine, de copilul care visa la printul ei. Dar, printul meu era un om simplu, banal, înalt, gras, doar ochii îi mai recunoscusem. Un nod mare în gât pentru idealul meu prim. Nu ca as fi visat în acesti 17 ani ca, daca o sa ne revedem o sa ne „re”îndragostim. Ba da!... Problema este ca am visat doar eu si ca el... nici macar nu-si mai aducea aminte de existenta mea. Teapa. Dezamagire. Spune-i cum vrei, ca tot aia e. Mi-e ciuda ca mi-am prefacut visul într-o realitate cruda. Mai bine nu deschideam niciodata usa trecutului. Mai bine ramâneam în fata ei si-mi imaginam ce poate sa existe dupa, mai bine faceam asta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu