Ea e de vina si pentru bogatia spirituala, ca si pentru meschinaria noastra ca indivizi. Sa luam un exemplu: sa spunem ca ne-am schimbat locuinta, plecam dintr-un loc in care am trait ani de-a randul. Nu importa c-am fost fericiti sau nefericiti. Cand incetam sa frecventam acel loc, pastram despre tot o imagine care ramane vie in noi. Intre timp, realitatea adevarata la care se refera imaginea aceea continua sa traiasca si sa se modifice. Daca revenim acolo, lumea stiuta e de nerecunoscut. In egoismul nostru, reactionam dispretuitor. La inceput, nu ne credem ochilor, apoi indaratnicia ia alta forma: scuipam pe tot ce s-a facut nou in timpul absentei noastre, ca si cand noi am fi fost morti. Noul are pentru noi ceva respingator si funebru. Au vopsit ceasul din centru in albastru-tipator, imposibil. Copacul din spatele muzeului de istorie a scapat taierii. Acum invoca toate urgiile cerului pentru ploaia care refuza sa cada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu