Cartea unui Contemporan


Nu exista ofensa morala mai mare decat repetatele manevre perfide ale Romaniei de a recupera cadavrele emigrantilor ei vag ilustri (Enescu sau Brancusi), spre a-i muta pe rand in tara cand nu mai exista urmasi care se pot opune, intr-un amestec de rapire macabra, insulta si pelerinaj sinistru al provincialitatii solemne. Nici Ionesco nu e la adapost intr-un viitor probabil, nici Cioran. Familiile ar trebui sa faca precizari legatare exprese ca nu doresc sa li se clinteasca din loc cadavrele cel putin doua sute de ani, sub pedeapsa cu moartea, spanzuratoarea si electrocutarea, pana cand o anumita improvizatie teritoriala sau neintelegere istorica, reperabila undeva prin Balcan, va binevoi sa se incheie. Virginia despre cartea unui contemporan: E usor sa spui ca nu este o carte remarcabila. Dar ce calitati ii lipsesc? Poate aceea ca nu ne imbogateste cu nimic viziunea despre viata. Totusi, e dificil sa-i gasesti o lacuna serioasa. Ceea ce ma uimeste este faptul ca romane de mana a doua ca acesta, care curg cu darnicie de sub pana a cel putin douazeci de scriitori in fiecare an probabil, pot sa aiba totusi atatea calitati. Intrucat eu nu le citesc niciodata, incep sa-mi inchipui ca nici nu exista.

Daca e sa spunem adevarul, de fapt asa si este. Adica ele nu vor mai exista in anul 2026, dar deocamdata au o anumita viata, lucru care ma nedumereste. E intr-adevar indispensabil criteriul. Fiindca toti scriitorii scriu mai mult sau mai putin bine, le poti gasi stiluri interesante, pasaje reusite, truvaiuri, piruete care pot induiosa. Ce te face insa sa stii ca acela e un roman mare, nu de serie, ca ai in fata un scriitor important? In afara criteriului noutatii de viziune (alaturat fortei narative), a acelei tulburari ca te afli in fata a ceva important, nu gasesc nimic. Ce numim, in fond, un individ malefic? Normativ, a fi malefic e a avea raul drept proiect. Bun. Sunt poate destui insi care au ca proiect raul. Dar e numai o aparenta. Adevaratele maleficii vin totdeauna din partea celor care fac raul cu convingerea profunda ca fac binele. Ce sens are, prin urmare, definitia clasica. Dualismul simplu, de banda desenata, cu personaje pozitive si negative, rai si vardisti, e comic si, inca, de o perenitate inexplicabila. Aceste simpatice aparitii experiment, pentru ca prefer sa nu pierd un film cu Meryl Streep, dintr-un serial fancy, girlish, fabulous-style and manhattan-humour, "Web therapy". Apoi voi fi din ce in ce mai batran, apoi tot mai batran, si apoi, in sfarsit, tot mai batran. Succesiunea pe care ne-o propun fotografiile.